Montarea de sterilet

Home » Servicii medicale » Interventii ginecologice » Montarea de sterilet

Ce este steriletul, cum poate fi folosit?
Dispozitivul intrauterin sau steriletul din cupru este un dispozitiv mic, care are formă de „T”, compus dintr-o tija care este invelită cu o sârmă de cupru, și două brațe care au câte o brățară de cupru. Acesta se introduce în uter cu un disconfort minim. Anestezia nu este de obicei necesară.

Modul în care acţionează steriletul
Dispozitivul are un efect spermicid (de inactivare a spermatozoizilor); în plus, şi sub actiunea sa, mucoasa din interiorul uterului nu permite implantația unei sarcini.

Avantaje
Steriletul are câteva importante avantaje: este potrivit pentru a fi folosit continuu o perioadă lungă, astfel încât e avantajos din punct de vedere financiar pe termen lung și nu necesită administrări zilnice sau lunare, precum unele preparate hormonale.

Steriletul acţionează doar local şi nu induce modificări în organism, precum pilulele contraceptive.

Rata de eșec, adică de apariţie a sarcinilor nedorite, este foarte redusă – 0,8%. În funcție de dispozitiv, poate fi păstrat de la 3 până la 6 ani.

Când este contraindicată montarea unui sterilet?
Situațiile în care un sterilet nu vă va fi montat includ: sarcina, leziunile corpului şi colului uterin, anomalii ale formei cavității uterine, infecţii vaginale, infecţii pelvine recente, sângerări genitale de cauza necunoscuta, sarcină extrauterină anterioară, boala Wilson şi alergia la un compus al produsului.

În concepţia veche, steriletul nu era indicat femeilor tinere și fără naşteri, datorită infecţiilor pe care acesta le poate favoriza. Designul îmbunătățit a scăzut considerabil aceste preocupări. În plus, înaintea montării acestuia se investighează prezenţa unor asemeena infecţii şi se tratează. Altfel, nu este necesară administrarea profilactică a antibioticelor atunci când se inseră un sterilet.

Complicații, dezavantaje
Din cele expuse mai sus, steriletul pare o modalitate optimă de contracepție. Totuși, în unele cazuri această metodă trebuie abandonată din diverse motive, expuse în cele ce urmează.
Aproximativ 5% dintre femei vor expulza spontan steriletul în timpul primului an de folosire, dar acest lucru se întamplă cel mai frecvent în cadrul primei luni.
Un alt dezavantaj este acela că, destul de frecvent, steriletul poate induce modificări în cantitatea și regularitatea ciclului menstrual. Femeile trebuie să știe că sunt șanse de a dezvolta dismenoree (dureri menstruale) și menoragie (creşterea duratei şi – sau a fluxului menstruaţiei).

Acest dezavantaj poate fi depăşit prin folosirea steriletului care conţine progesteron şi eliberează acest hormon local într-un ritm constant zilnic. În plus faţă de acţiunea steriletului obişnuit, are avantajul de a induce atrofia mucoasei uterului (endometrului), fără a supune întreg organismul la dozele de hormoni contraceptivi. Reducerea grosimii mucoasei uterine conduce la reducerea menstruaţiilor, într-un interval de câteva luni. De aceea, acest tip de sterilet este preferat la femeile cu menstruaţii abundente.

În plan contraceptiv, acest tip de sterilet cu conţinut progesteronic este şi mai eficient, deoarece în plus, creşte densitatea mucusului colului uterin, ceea ce blochează penetrarea spermei în uter. De asemenea, reduce activitatea trompelor uterine şi astfel drumul spermatozoizilor către ovul este în plus blocat. Rata de eșec de utilizare este de 0,1-0,4% .

Contraindicațiile specifice ale acestui tip de sterilet includ boli acute ale ficatului sau tumori, cancer de sân suspectat sau cunoscut.

Cum se montează un sterilet?
Vi se va administra un calmant pentru a ameliora eventualele crampe şi se va efectua o examinare pelviană pentru a identifica poziția și aspectul uterului și anexelor, în cazul în care nu a fost realizată la o consultație anterioară.

Apoi veți fi invitată pe masa ginecologică. Se aplică un specul vaginal sau valve pentru a putea fi bine văzut colul și orificiul acestuia. Se toaletează vulva şi vaginul cu soluţie sterilă, se fixează uterul prin prinderea colului şi se introduce dispozitivul în cavitatea uterină prin orificiul și canalul colului. Doar firele de siguranță rămân vizibile la nivelul colului uterin.

Ulterior, poziția steriletului va fi verificată cu ajutorul ecografiei.

Veți fi invitată să rămâneți întinsă aproximativ o jumătate de oră după montarea steriletului, într-un pat confortabil.

SPECIALITATI
SarcinaGinecologieInterventii ginecologiceScoala mamei
CONTACT
close slider