Instilatii utero-tubare

Începând cu 1 august 2021, la GINECHO se vor efectua instilații utero-tubare

Instilațiile utero-tubare (IUT) = perfuzii utero-tubare (PUT) cu antibiotic și antiinflamatorii.

Instilațiile utero-tubare reprezintă metoda terapeutică care se practică în cazul inflamațiilor cronice endometriale sau ale trompelor uterine (trompele păstrându-și permeabilitatea) și constă în lavajul trans-cervical al cavității și trompelor cu o soluție ce conține medicație antibiotică, anestezică și antiinflamatorie.

Instilațiile utero-tubare se realizează cu ajutorul unui cateter de mici diminsiuni prin intermediul căruia se introduce soluția antiseptică la nivel uterin.

Indicația acestei interventii terapeutice o constituie inflamația cronică a endometrului diagnosticată în urma biopsiei endometriale la pacientele care se confruntă cu infertilitate.

Endometrita cronică alaturi de inflamația cronică a trompelor uterine reprezintă factori care impiedică transportul sau implantarea embrionului in cavitatea endometrială.

Tratamentul prin lavaj cu soluție antiseptică, antiinflamatorie se efectuează zilnic timp de 7-10 zile dupa perioada menstruală.

 


CONTACT
close slider