Ecografia ginecologica

Home » Servicii medicale » Ginecologie » Ecografia ginecologica

Cum se realizează evaluarea ecografică ginecologică?

Ecografia ginecologică se efectuează optim pe cale transvaginală, cu excepția situațiilor în care femeia este virgină sau această cale de explorare produce o durere importantă, datorită vaginismului sau stenozei vaginale.

Dacă ecografia se realizează transabdominal, vezica urinară trebuie să fie plină. Pacientele trebuie să bea peste 1 litru de lichide cu peste 1 oră înainte de ecografie, fără a goli vezica.
Ecografia transvaginală presupune folosirea unei sonde speciale, cu dimensiuni reduse, cu un diametru sub 2 centimetri, care este plasată în interiorul vaginului, învelită într-un prezervativ steril și lubrifiat cu gel. Sonda este introdusă cu blândețe în vagin, pe o distanță scurtă, iar disconfortul este minim. Vezica urinară trebuie golită înaintea explorării.
Specialistii ginecologi prefera examinarea transvaginală, datorită rezoluției, adică vizibilității și acurateței superioare, totuși, tumorile voluminoase și sarcina nu pot fi evaluate doar transvaginal, datorită penetrării reduse.

De ce este necesară evaluarea ecografică transvaginală?

Ecografia ginecologică reprezintă o continuare sau completare a consultaţiei clinice ginecologice. Este de dorit ca aparatul genital al femeii să fie direct văzut și nu doar palpat “în orb”.
Această cale de examinare este necesară pentru a se vizualiza clar structura organelor genitale, care sunt situate la o distanță apreciabilă de peretele abdominal, dar imediat deasupra vaginului.

Scopul examinarii este acela de a determina poziția, mărimea, forma și aspectul organelor genitale interne (corpul uterin, trompe, ovare).

Indicațiile includ, dar nu sunt limitate la, diverse simptome acuzate de paciente:

  • sângerările excesive pe cale vaginală: meno-metroragia
  • neregularități menstruale
  • lipsa menstruațieie (amenoreea)
  • durere pelvină
  • tumori pelvine
  • infertilitate
  • sarcina

Așadar, ecografia ginecologică poate fi de ajutor in următoarele circumstanțe:

Afecțiuni uterine

  • ale mucoasei uterului (endometriale) – hiperplazie, polipi, tumori, poziția steriletului;
  • ale mușchiului uterin (miometriale) – fibroame, adenomioză.
  • Afecțiuni anexiale (tumori, boala inflamatorie pelvina)
  • Diagnosticul cauzelor de infertilitate
  • Sarcina: localizare, viabilitate, complicatii: sarcina extrauterină, avort
  • Ghidaj pentru proceduri precum: chiuretaj, biopsie endometru, recoltare ovocite pentru fertilizare in vitro.

Există riscuri sau durere?
Efectuarea ecografiei transvaginale nu comportă riscuri pentru pacientă. Pacientele vor fi chestionate cu privire la alergia la latex, care intră în componența prezervativelor obișnuite.
Referitor la disconfortul produs de examinare, acesta este redus, dar gravida este încurajată să anunțe examinatorul dacă resimte durere în timpul examinării. Pacienta are dreptul de refuza sau de a opri în orice moment acest tip de examinare.
Intimitatea este tot timpul respectată în cursul examinării, cu ajutorul unui halat special sau material textil care acoperă partea de jos a corpului.

Când trebuie efectuată o astfel de evaluare? Este o perioadă optimă?
La femeile de vârstă fetilă, este preferabil ca ele să fie programate în zilele de după menstruație, până în ziua a 10-a a ciclului menstrual (prima zi = prima zi a menstruației). Această perioadă este de ajutor, deoarece endometrul este subtire, hipoecogen, ceea ce permite vizualizarea cu ușurință a proceselor patologiceale interiorului uterului, iar ovarul nu are încă formațiuni funcționale dezvoltate (foliculi, corp luteal), care să inducă dubii cu privier la structura normal a ovarelor.

La femeile aflate în menopauză, care nu mai au cicluri menstruale, nu contează momentul programării. Dar dacă urmează terapie hormonală de substituție, acestea ar trebui evaluatela 5-10 zile după ultima tabletă de progestativ.
În unele situații este nevoie de evaluări ecografice în dinamică pe parcursul ciclului menstrual. Această monitorizare se recomandă de exemplu atunci când se intenționează confirmarea ovulației, sau la pacientele la care sunt depistate afecţiuni ce necesită o evaluare eşalonată în timp pe parcursul a câtorva săptămâni pentru determinarea evoluției acestora: chisturi ovariene, polipi, sarcina incipientă.

SPECIALITATI
SarcinaGinecologieInterventii ginecologiceScoala mamei
CONTACT
close slider